Reproducere: Virusul herpesului canin.

 

 

Virusul herpesului canin (CHV sau CaHV) este un virus recunoscut ca fiind responsabil de avort si de mortalitatea nou nascutilor. Este prezent in toate tarile lumii si reprezinta o preocupare reala a crescatorilor. De fapt, infectia cu CHV este foarte raspandita in colectivitatile de caini si releva o patologie de grup. Prevalenta (nr cazurilor de maladie identificate) cainilor seropozitivi poate atinge 90% pana la 100% in anumite canise, desi e relativ scazuta in cadrul populatiei canine, in general. In 1979 aceasta pondere a fost estimata intre 0.5 si 6% pentru cainii din canise si intre 15% si 28% pentru cainii care traiesc in colectivitati. Studiile recente efectuate in Belgia si Olanda sunt mai alarmante, 40-45% seropozitivi.

Daca aceasta afectiune trebuie legata de notiunea de grup, nu e mai putin adevarat ca usurinta de transmitere a virusului face ca nici un animal chiar si izolat intr-o crescatorie, sa nu fie imun. Un caine infectat va ramane toata viata infectat si reprezinta o potentiala sursa de contaminare pentru ceilalti caini care il ating. Desi maladia este foarte discreta, daca nu chiar invizibila pentru adulti, nu este acelasi lucru si pentru pui, acest virus fiind mortal in timpul primelor doua saptamani de viata ale puilor. Confruntandu-se cu o maladie imposibil de eradicat, crescatorii trebuie sa faca fata unui virus calificat adesea ca fiind oportunist (ca majoritatea virusurilor herpetice) deoarece puterea sa patogena se exprima de preferinta in randul indivizilor fara aparare, care sunt imaturi sau imunodeprimati.

Cele doua perioade de extrema sensibilitate la infectare sunt ultimele 3 saptamani de gestatie si primele 3 saptamani de viata. Mult timp, singura solutie a fost mentinerea unei bune temperaturi in jurul puilor (virusul nu se poate multiplica de la o anumita temperatura). Acum exista un vaccin. El nu distruge virusul, dar permite intarirea imunitatii materne care aduce o protectie eficace nou nascutilor prin colostru.

 

Simptomatologia maladiei.

Varsta puiului la momentul infestarii determina in mare parte aparitia simptomelor. Gravitatea semnelor clinice la pui se datoreaza temperaturii lor corporale inferioare celei a adultilor in timpul primelor 3 saptamani de viata (termoreglarea lor este imperfecta). In fine, fenomenul de latenta este fundamental pentru a intelege ciclul epidemiologic al CaHV-1 : un caine infectat, ramane infectat tot restul vietii si reprezinta o sursa potentiala de virus pentru intreaga canisa, fara a fi insa contagioasa in permanenta. Virusul dormiteaza cand imunitatea cainelui este optima si se reactiveaza la cea mai mica diminuare a acesteia. Este un permanent raport de forte intre agentul agresor (virusul) si cel defensiv reprezentat de imunitatea animalului.

 

Infectia neonatala acuta este forma cea mai grava.

Ea atinge puiul pana la varsta de 3 saptamani. Contaminarea se poate face : in uter, chiar inaintea nasterii, in timpul nasterii, prin contact cu secretiile vaginale ale mamei si, in fine, prin contact cu secretiile altui caine infectat. Daca contaminarea are loc in timpul gestatiei sau in timpul nasterii, primele semne clinice apar intre 6 zile si 2 saptamani dupa nastere. Daca contaminarea se face prin contact direct, simptomele apar la 4-6 zile dupa nastere. Semnele digestive apar primele : scaune putin abundente, inodore si de culoare verde, greata si varsaturi dupa masa. Durerile abdominale sunt de aparitie brutala: se manifesta la cele mai mici apasari si sunt asociate de gemete continue. Respiratia devine scurta si rapida, cu unele perioade de dispnee. Apoi urmeaza necoordonarea miscarilor, ceea ce inseamna afectarea nervoasa : subiectul cade si isi pierde echilibrul. Evolutia pana la moarte dureaza in general 24-48 ore. Gravitatea afectiunii este determinata de cantitatea de anticorpi transmisi de mama. Puii care au primit un titru crescut de anticorpi sunt protejati impotriva formelor grave de viroza herpetica, dar pot dezvolta o infectie inaparenta sau latenta. Este deasemena posibil de a frana inmultirea virusului si de a diminua mortalitatea crescand artificial temperatura puilor. Din contra, s-a observat o infectie generalizata mortala in cazul in care temperatua puilor este coborata prin racire. In practica, se poate observa ca un pui poate supravietui daca este plasat intr-un ambient care permite mentinerea temperaturii corporale intre 38.5C si 39.5C. Se intelege deci, foarte usor, importanta temperaturii ambientului pentru supravietuirea puilor in primele doua saptamani de viata.


Cu fiecare grad de temperatura corporala castigat, gradul de inmultire al virusului se diminueaza cu un factor de 1000. Inmultirea virala este maxima intre 35C si 36C temperatura corporala.


Atentie, nu faceti confuzie intre temperatura corporala si cea ambientala. Intr-o temperatura ambientala de 31C max, se poate mentine un pui la temperatura corporala de 35.5C. Temperatura puiului este foarte importanta, mentinerea ei depinzand de tipul de incapere. Temperatura puiului este de 35.5C la nastere, 36.5C la o saptamana, 38C la 3 saptamani. Daca temperatura puiului scade la 35C puiul nu mai poate suge singur, iar sub 34C este respins de mama sa. pentru a reincalzi un pui, trebuie sa o facem foarte progresiv in 1-3 ore, pentru a evita riscurile cardiace si pulmonare. Daca temperatura ambientala este prea ridicata si umiditatea aerului necontrolata, ar putea fi periculos pentru mama si pui. Este nevoie de o umiditate a aerului buna, 60% . Daca constatam intr-un cuib racirea unuia sau mai multor pui, trebuie efectuata o incalzire progresiva 1-3 ore cu ajutorul sticlelor sau invelitorilor calde. O incalzire foarte rapida duce la o surmenare cardiaca si pulmonara, adesea fatala.

Rezumat :
Cum pot sa stiu daca puii mei sunt afectati de herpesul viral ?

  • Perioada de incubatie este de 4-6 zile.
  • Puii sunt anorexici (fara apetit) chiar daca mama prezinta o lactatie normala.
  • Scaunele sunt moi, inodore degenarand apoi in diaree apoasa.
  • Greata, voma, salivare excesiva.
  • Dureri abdominale care  duc la crize cu gemete si scancete.
  • Slabire accentuanta.
  • Scaderea temperaturii (hipotermie).
  • Uneori, moarte subita.
  • Majoritatea puilor mor 1-2 zile dupa debutul primelor simptome.

Fiti atenti sa nu concluzionati in mod eronat ca puii au murit de herpes. Daca 50% din cainii care traiesc in colectivitati sunt purtatori, doar 50% dintre femele dau nastere puilor in pericol. Pentru a confirma mortalitatea puilor datorita herpesului, ar trebui procedat la autopsie.

 


In randul adultilor

( atat la masculi cat si la femele), CaHV-1 poate provoca aparitia unor papule sau granule pe mucoasa genitala, foarte dificil de pus in evidenta fara un examen atent.

 

In cazul masculilor etalon

Papulele si nodulii limfatici prezenti pe mucoasa preputului regreseaza mai rapid (numai cateva zile) si perioada de reactivare ramane inca nedeterminata. In cea mai mare parte a timpului, un caine purtator de virus este un caine sanatos la care virusul dormiteaza ( e latent), integrandu-se in ADN-ul celular, probabil la nivelul ganglionilor nervosi, asteptand un moment favorabil pentru a se reactiva. In timpul acestei faze de latenta, cainele nu este contagios. El devine contagios in timpul perioadelor de reactivare a virusului. De exemplu dupa oboseala acumulata intr-o calatorie lunga pentru expozitie sau pentru monta, un anumit stres, pocnitori de sarbatori, un episod de diaree, de tuse sau alt accident care necesita tratament antiinflamatoriu (diminueaza imunitatea), ….iar in cazul femelelor caldurile, in special proestrul, sau fatarea.

 

In cazul animalelor tinere sau imunodeprimate

Infectia herpetica poate provoca rinita, faringita uneori insotita de conjunctivita. Expectoratiile cainelui devin atunci o importanta sursa de contaminare. Aparitia leziunilor genitale in randul indivizilor reproductori cu ocazia unui episod de tuse canina duce la suspectarea participarii CaHV-1. Studiile au aratat ca tusea canina este un factor epidemiologic importanta in transmiterea CaHV-1.

 

Modalitatile de transmitere.

CaHV-1 fiind foarte fragil in mediul exterior, contaminarea se face in principal prin contact direct. El persista dupa infectare, in stadiu latent, pe intreaga viata a cainelui. Caile de contaminare sunt pe cale venerica, pe cale transplacentara si pe cale oro-nazala. Aceasta din urma este preponderenta, si confera cea mai usoara propagare. Secretiile vaginale ale femelei sunt contagioase timp de 15-20 de zile dupa infectia respiratorie si transmiterea genitala este posibila. Puii pot fi astfel infectati de la nastere, in timpul pasajului pelvin. Aceasta este posibil doar daca femela este abia infectata sau a avut loc o reactivare a virusului datorita leziunilor vaginale prezente la fatare.

Dupa infectare, virusul se inmulteste in mucoasa oro-nazala si in amigdale putand ajunge ulterior si in sange. Virusul se localizeaza in sistemul nervos central. Fie ca e vorba de o primoinfectie sau de o reactivare a virusului, durata de viata a anticorpilor este foarte scurta astfel incat virusul circula neobservat, in liniste, printre cainii adulti. Depistarea virusului pune serioase probleme din cauza ca anticorpii nu persista un timp indelungat, examenul serologic putand fi negativ chiar la un caine purtator. Toate excrementele contribuie la generalizarea infectarii tinerilor pui, fie ca e vorba de saliva, de lacrimi, de secretii nazale, fie de urina sau fecale. Nou nascutii sunt foarte contagiosi ceea ce explica ca in general toti puii dintr-un cuib sunt contaminati si mor.
La cainii adulti masculi sau femele, virusul infecteaza si mucoasa genitala externa. Leziunile sunt tipice. Mucoasa este inflamata, eritematoasa, cu papule, apoi cu vezicule care pot evolua in ulceratii. Aceste leziuni sunt benigne si se vor cicatriza in 15 zile. In acest interval de timp, excretia virala va contribui la raspandirea infectiei. Aceste leziuni se reactiveaza la femela in momentul proestrului.
Fetusul poate fi infectat in uter pe cale tranplacentara in timpul unei primo-infectii a femelei si poate provoca o resorbtie embrionara, mumificarea fetusilor si nasterea de pui morti. Aceasta este din cauza ca femela nu a dezvoltat inca un raspuns imunitar suficient pentru a proteja fetusii.Vaccinul permite stimularea raspunsului imunitar la femela care va dezvolta anticorpi in numar suficient si va transmite astfel, prin colostru, o imunitate pasiva.

 

Cum imi protejez cuibul?

  • 1-temperatura ambientala.
  • 2-vaccinarea mamei.

O femela purtatoare de virus CaHV-1 va fi purtatoare toata viata. Un prim cuib pierdut din cauza virusului nu inseamna ca trebuie sa retrageti femela de la reproducere. Ar fi o grava eroare sa procedati astfel. Intentia maladiei este aceea de a pune in pericol insasi rasa in lupta de elimiare a virusului…si e bine stiut ca aceeasi problematica se pune pentru fiecare rasa a speciei canine. Din contra, tinand cont de situatia data, trebuie sa gestionati de maniera ireprosabila urmatoarele cuiburi. Trebuie sa fiti foarte riguros in ceea ce priveste temperatua si umiditatea aerului ambiental in primele 15 zile de viata. Astfel puteti evita moartea nou nascutilor. La nastere, temperatura ambientala trebuie sa fie de 31C, pentru a cobora regulat pana la 22C in a treia saptamana. Daca sunteti riguros asupra proprietatilor ambientului, virusul nu poate supravietui mult timp in aer liber si nu poate rezista la majoritatea dezinfectantilor. Trebuie doar sa invatati sa gestionati reproducerea si riscurile pentru pui. Trebuie sa recurgeti la vaccinarea mamei care va intari imunitatea sa si va aduce un aport de imunitate pasiva puilor prin colostru. Vaccinul nu impiedica contaminarea nici a femelei nici a puilor. Puii care supravietuiesc devin oricum purtatori latenti. Ei pot transmite maladia sau o pot exprima daca nivelul anticorpilor transmisi este insuficient sau conditiile de locuire deficitare. Vaccinarea este destinata femelelor gestante cu scopul de a mari nivelul anticorpilor in colostru. Femela se vaccineaza in momentul caldurilor sau la 10 zile dupa fecundatie si o a doua doza la finele gestatiei. Aceasta procedura confera un plus de protectie pasiva puilor. Injectiile de rapel sunt recomandate la finele fiecarei gestatii.

In fine, inseminarea artificiala permite limitarea popagarii maladiei, dar protejeaza numai masculul. CaHV-1 se inmulteste in mucoasa uretrala, contaminarea ejaculatului ramanand posibila. Trebuie amintit deasemenea ca este posibila contaminarea pe cale oro-nazala daca indivizii sunt adusi in contact in aceeasi crescatorie.

 

 

Contrar a ceea ce s-a observat in ultimele decenii, prezenta anticorpilor nu e neaparat legata de vietuirea in colectivitate, dar se atinge o repartitie mai omogena in cadrul populatiei canine.

Studiile sero-epidemiologice de izolare a CaHV-1

Anul Referinta Tara Populatie Prevalenta %
1969 Lundgren et Clapper USA Mixt 12,8
1974 Fulton et al USA Mixt 6
1975 Bibrack et Schaudinn D Mixt 12
1977 Osterhaus et al NL Particular 2,8
1979 Delisle F Particular 0,5
      Canisa 28,4
1980 Engels et al CH Mixt 6,3
1980 Schwers et al Bel Mixt 1
1990 Takumi et al Jap Mixt 26,2
1989-91 Poulet et Dubourget F Canisa majoritar 15,9
1994 Seo et al Corée Particular 28
      Canisa 58
1997-98 Rijsewijk et al NL Mixt 39,3
1998 Reading et Field GB Particular 88
1998 Lacheretz et Cognard F Canisa cu probleme 43
2000 Ronsse et al Bel Particular 46,1
      Canisa 45,7
2000 Guigal et al F Canisa 30,6
2001 Van Gucht et al Bel Canisa 49,5

*Caini crescuti in canise, in particular (izolati), sau mixt (crescatorii,particulari)
(surse : Ronsee V, Poulet H, Verstegen J, Thiry E)

 

Rferent stiitific si medical : Anne-Laure Dobler – ULG Universitatea din Liege

Ronsse V, Poulet H, Vestegen J, Thiry E (Facultatea de medicina Veterinara, Universitatea sin Liege)

 

 

Un material oferit de

drepturile de autor asupra traducerii in limba romana apartin www.collie-online.ro